Nu era încă seară.

Ce anume l-a atras pe tata, acolo unde pregăteam edificarea primei mele case, nu știu. Aveam șapte ani. Nu, tata n-a purtat niciodată o geantă plină de cărți, nici  o haină țesută din mugurii primăverii. Niciodată nu m-a ajutat cu matematica, nici să disting între-e fiorii treziți de lectura primei cărți, ascuns în podul vecinului meu. Nu făcea decât să ne conducă în inima pădurilor noduroase, unde vântul cânta mereu o doină, puținelor raze solare. Acolo așteptam ca uriașii să apară din umbrele eterne, sau să cânte lianele cu vocea tatălui meu, poveștile vremurilor eroice, unde soldații își îngropau aici spaimele pentru a putea cuceri răsăritul.

Nu, el nu făcea nimic din toate acestea, în schimb se juca cu noi până ce-l lăsau puterile. I se părea suficient. Sosea noaptea târziu cu cele două pâini pentru a doua zi, și-un surâs ce  se-așternea întotdeauna ca un pansament peste speranțele mele. În după amiaza aceea, nu știu de ce s-a așezat să-mi observe jocul. Pietricelele de vis selecționate din praful drumului, își căutau locul în noua casă fără balcon, fără bucătărie, dar unde avea să locuiască greierele furat din grădina celei mai frumoase colege. ”Vai vai, zise tata ca într-o  visare, daca-i ști tu ce case construiesc americanii, au făcut blocuri care zgârâie norii, se numesc New york-uri…” Nu rețin cum continua povestea lui adunată din vreo veche peliculă, știu doar că ochii mei au fixat norii, iar sub ei creșteau edificii amețitoare, încărcate de ferestre luminoase, unde zâmbeau copii fericiți, iar inima mea se zbătea ca într-o pânză de păianjen. Era deci posibil. A doua zi colegii mei se întreceau construind New York-uri.

A doua zi eram altul, lumea în urma acestei informații era alta. Am să locuiesc într-un New York, da, este posibil ca peste acoperișul meu să nu plouă niciodată. Astăzi, deși locuiesc aproape de unul din ele, nu adaugă nici-o vibrare aripilor sufletului meu, în schimb, pulsul îmi crește ori de câte ori îmi amintesc de greierele vecinei și de casa rămasă neconstruită la umbra visului trezit de tata, și de New York-ul lui.

Lianele cântătoare mă mai așteaptă totuși, în locul pe care niciodată nu l-am regăsit în lipsa tatălui meu.