Pe câmpul de luptă,

Vântu-și ia prada,

Resturi de carne, de insulte,

De frângeri.

Nimeni nu strânge pariul de ieri.

Plumbii ce zboară,

Trimit înspre iad,

Tineri fără surâs,

Mame ce plâng…

Nimeni nu știe de ce luptă,

Execută doar, un instinct milenar.

Destinu-i război.

Arta, și ea e o luptă,

Între a muri pentru frumos,

Sau a trăi în zadar.

Soldații zdrobesc răsăritul și arta.

În schimb,

La primul foșnet de toamnă,

Aruncă armele,

Strâng fotografii, talismane, lumini,

Nu mai execută comenzi.

Așteaptă numai,

Ca fetele să-i culeagă

Precum fructele coapte.

Ele,

Dansează puțin pe câmpul de luptă,

Aleg tineri soldați,

Și se-ntorc la timp pentru coptul pâinii.

Curând revine primăvara,

Curând  va reâncepe războiul peren.

Când vei sosi, toamnă eternă?