-
Războiul îl lăsase orfan la trei ani, umbrindu-i orizontul și populându-l cu mărăcini. Îl așteptau doar văile munților verzi, îl adormeau salcâmii în floare ferindu-l de umbre. Un minut de istorie gri, un copil în plus. Doar ciulinii se țineau după el. Îi era dragă natura, ca o mamă ce-l aștepta cu masa. Clopotele bisericilor
-
Mașina vibrează ușor, alergă flămândă de drum, întoarce spatele parcă unei lumi încătușate, ridicate pe schele vechi, grăbindu-se spre ceva cu totul nou. Îi pot atinge cu degetele ușor parcă neliniștea. Hoșima, prietenul meu din copilărie, m-a sunat la telefon aproape cu strigăt și cu glas adolescent: -L-am prins! Am reușit să-i găsesc cheia! Trebuie
-
UNITATEA PRIMARĂ ȘI VECINII Prima parte: Unitatea primară -Nițu Iulian!-Prezent!, veni răspunsul.-Mergi la tablă și scrie! Zece, împărțit la trei! Așa i se adresă învățătorul unui elev din banca a doua. Iar elevul începu a scrie.-Bun. Fă socoteala acum în scris, după metoda pe care am învățat-o ieri.-Zece împărțit la trei, este egal cu trei,
-
Lansez pe mare o corabie neînmatriculată. Tai un colț din cerul satului drept pânză pe catarg. Aleg dintre răsărituri pe cel ce nu provoacă lupte-n adâncuri, zmulg valurilor ochii mamei, potrivesc direcția spre uraganul primei iubiri. Cei ce dau culoare mării mă somează de pe navele de razboi. Tac sub lozinci lumânările conștiinței. Se-ntorc
-
De anii copilăriei suntem legați cu lanțuri de aur. Acolo s-au copt toate emoțiile omului de mai târziu. Acolo sunt rădăcinile viselor și adevăratelor talente. Aceia sunt anii unde am învățat să fim fericiți.
-
Ploua energic.Ploua ca un strigătrostogolit de la capătul universului.Cerul nu mai era,nici soarele, nici poarta.Ploaia sfâșiase văzduhul,mâncase totul,și mugea la fereastră. Pleoapele mele te desenau în aer.Îmi părea că-ți aud râsul, pulsarea,că lumina ta redesenează orizontul.Nu trăisem nici-o copilărie fără tine.Nici-un mugur nu plesnise,nici-un articol despre fericire,nici-un imn,nu se scrisese fără tine. Ploua energic.Plumburiul juca
-
V-a trebui să construim o alta Romā.cele șapte capete sunt balauri de nisip pe plajă.Azi Roma își plătește singură impozitele.A pierdut cornul fioros, și-a sfâșiat propriul vejmânt pentru bandajul barbarilor. Roma traiește moartă. Cezar în colivie de aur și-a uitat copilăria. Avem nevoie de-o Romă pentru care să scoatem din nou sabia. Roma e azi o pisică
-
Azi noapte am adormit amândoi într-o cupă de vin. Ventilatorul ne măcina răsuflarea, precum ziarele scenele de glamour. Dinspre pământ ninge cuvinte înghețate, ori de câte ori cineva descojește istoria. Ne-am îmbrățișat precum dunele de nisip în bătaia vântului. Scorpionii fugeau, urmele șacalilor nu se mai colorau de sânge. Vocea ta năștea cuvântul acela prodigios.
-
„Gabriel Nan încă nu a părăsit pădurile satului său natal”, spunea profesorul de literatură și creație literară, din Madrid, la prezentarea primului meu volum de poezie. Și cum să nu fie adevărat, când astăzi, după 46 de ani, încă îmi bate inima, încă-mi pornește-n valuri sângele spre obraji, și resimt pe față acel zâmbet vindecător,
-
Toamna vărsase o cupă de vin, Peste obrazul mării cu ochiul senin. Prizonierii-au pornit ca lacrimi tărzii, Să-și caute țara din rănile vii. Pe plajă un foc am aprins din catarg, Sub mătasea-i visează adâncul în larg. Pe când umbrele-și caută rostul în vânt, Numai umbra ta nu vine la rând. Doar timpul mai trece,
Gabriel Nan
Lumi literare, Poezie sau Istorii 